Pentru o viață mai sănătoasă în 2012

Mulți dintre voi s-au gândit probabil să înceapă acest an mult mai sănătos. V-ați reînnoit abonamentele la sală sau măcar v-ați propus lucrul ăsta, ați început o dietă sau măcar ați tăiat sarmalele și piftiile din meniu și, probabil, nici alcoolul nu mai este atât de dezirabil după atâtea petreceri câte ați avut de Sărbători. Pe scurt, așa cum mi se întâmplă și mie de altfel, sunteți într-un soi de recuperare : ). Însă eu vă invit să vă mai gândiți de câteva ori înainte de a tăia vinul din dieta voastră zilnică. Și vă ofer și câteva argumente în acest sens:

1. Taninurile – sunt componente fundamentale ale vinurilor în general și ale vinurilor roșii în particular. Ele dau structura vinului și gustul acela pe care noi îl numim „sec”. De fapt este vorba despre acțiunea astringentă a acestor taninuri asupra papilelor noastre gustative. Ei bine se spune că un pahar de vin roșu, sec și foarte corpolent, băut înainte de masă, îți oferă o oarecare stare de sațietate, legată de fapt tot de aceste taninuri care-ți „căptușesc” practic stomacul cu efectul lor astringent. Iar un pahar de vin roșu nu are mai mult de 120 de calorii, asta în afară de cazul în care este de fapt o vază : )

2. Vinul vă ajută să mâncați mai puțin și mai încet – știți vorba aceea cu ochii care sunt mai mari decât stomacul. Uneori ajungem să mâncăm mai mult decât putem duce pur și simplu pentru că ochii și mintea poftesc. Iar nutriționiștii ne învață că un mod practic de a-ți domoli pofta este să mănânci mai încet. Nimic mai simplu! Un pahar de vin te poate ajuta. Gustă din el printre înghițituri, admiră-i calitățile, gândește-te cum rimează aroma lui cu cele din mâncare. Practic savureaza acel pahar de vin la masă, iar asta te va ajuta să savurezi și mâncarea. Nu doar să o înfuleci pe nerăsuflate. Și apoi să te întrebi dacă nu cumva ai înghițit un urs din neatenție : )

3. Un pahar de vin la masă te binedispune, asta cred că nu mai trebuie să vă spun eu. În plus, după ce ați tăiat mai toate lucrurile cu gust din regimul vostru ca să reveniți la greutatea care v-a consacrat, aveți nevoie de o recompensă. Nu, nu ciocolată! : ) Un pahar de vin pe zi este sugestia mea pentru asta.

Și dacă n-ați închis încă lista de rezoluții pentru acest an, vă mai fac o sugestie. Adăugați vinul. Să fie mai mult și mai bun decât în 2011 : )

10 ianuarie 2012 | | Niciun comentariu Cuvinte cheie: , ,

Adaugă comentariul tău