The cocktail hour

cocktailAmericanii aveau, la un moment dat, prin anii ’50, un bun obicei care se numea “the cocktail hour”. Adică pe la ora 18.00, cand se adunau de pe drumuri acasă sau, din contră, când ieșeau în oraș pentru cină, obișnuiau să bea un cocktail sau o băutură tare, dar bună, înainte de masă. Când spun americanii mă refer bineînteles la middle și high class-ul new yorkez pe care îl știm mai ales din filme. Iar aici am să fac o paranteză și o să vă invit să vedeți fimul “Adam’s Rib” din 1949, cu Spencer Tracy și Katherine Hepburn. Este o bună ilustrarea a acestui fenomen acolo și filmul este absolut delicios. Este o comedie excelent scrisă, iar chimia dintre acești doi actori incredibili este atat de intensă încât suspectez că au admirat-o chiar și ultra-consevatorii care la vremea aceea îi acuzau pe cei doi că trăiesc în păcat (n.r. Spencer Tracy a trăit cu Katherine Hepburn în ultimii săi 25 de ani de viață, însă n-a divorțat niciodată de soția lui, Louise Treadwell)

Nu știu de ce a dispărut acest obicei în zilele noastre (și mă refer bineințeles la cocktail hour), însă mie mi se întâmplă să-l rememorez uneori, după-amiaza târziu, când beau un Dry Martini menit să-mi deschidă apetitul și să-mi mai dezlege limba înainte de masă. Cocktailul nu trebuie să fie musai Martini. Însă trebuie să fie, după gustul meu, short&sour și să aibă o aromă ușor codimentată pe care să o pot savura în liniște, în cele câteva minute după ce a fost așternut în paharul de martini și este încă bine răcit. De pildă la Simbio obișnuiesc să cobor în bar înainte de cină și să savurez o creație a locului care se numește Grandamom, un soi de daiquiri făcut cu Grand Marnier și cu cardamom (de unde și numele). Un pahar scurt, plin cu gheață pisată, gustul de lime și de coniac cu aromă de portocală, dar mai ales gustul ușor condimentat de cardamom fac din băutura aceasta un aperitiv excelent. Uneori și un bun digestiv, după cină, dacă mai ai lucruri de dezbătut cu prietenii până târziu. De altfel, cardamomul este folosit, în Asia de pildă, în ceai sau în cafea pentru aromă, dar și cu rol de digestiv.

Același bun obicei merită onorat la Bistro de l’Arte în Brașov. Cei de-acolo au un bar extrem de bine utilat și niște barmani cu care îți este și drag să povestești despre cocktailuri. Iar dacă îți arunci un ochi peste meniul lor de la bar înțelegi imediat că acolo lucrează niște oameni pasionați. Cum, de altfel, se întâmplă cu întreaga poveste de la Bistro de l’Arte. Și acum păstrez în memoria mea de plaisirist versat ultimul cocktail savurat acolo, “modern with a twist” cum l-au descris creatorii lui: Elixir Sour. Un mix de Chartreuse verde, limoncello și nectar de pere. Începutul perfect al unui prânz care s-a transformat mai apoi în cină.

Revenind în București, un alt loc numai bun pentru cocktail hour este Origo. Locul este celebru deja pentru cafeaua excelentă, însă vă invit să vă aruncați un ochi și pe meniul de cocktailuri. Preferatul meu este Stress Reliever, făcut cu gin Hendricks, cu Campari și suc de grepfruit. Iar vara, când mica terasă a cafenelei este unul dintre puținele locuri umbroase și liniștite din Centrul Vechi, aleg un Red Collins (vodcă Zubrovka, suc de mere, coacăze roșii și lămâie). Dacă micile mele descrieri nu v-au convins să faceți din cocktail hour un obicei înseamnă că n-a fost să fie. O să rămân eu așa, ușor desuet, să vă povestesc despre obiceiurile mele nesănătoase de acum 50 de ani, în timp ce sorb tacticos dintr-un Dry Martini.

Articol scris pentru revista Sapte seri

13 aprilie 2015 | | Niciun comentariu Cuvinte cheie: , , , , , ,

Adaugă comentariul tău